Taierea impreju

 

                            Taierea imprejur 


„Tãierea împrejur" sau „Circumciziunea" este o operatie chirurgicalã prin care se îndepãrteazã partial sau în întregime pielea care înfãsoarã organul sexual al bãrbatului. Dumnezeu a poruncit aceastã practicã lui Avraam, ca un semn al legãmîntului (Gen. 17:9-14). Obiceiul mai este întîlnit si la alte popoare, dar originalitatea actului practicat de evrei stã în faptul cã trebuie îndeplinit exact în ziua a opta de la nastere, adicã exact atunci cînd viteza de coagulare a sîngelui este cea mai ridicatã din toatã durata vietii. Dumnezeu a rînduit lucrul acesta cu mult înainte ca stiinta medicalã sã-i descopere rostul.

sovãiala lui Moise de a-si tãia împrejur copilul era cît pe ce sã-l coste viata (Exod 4:23-26). Toti bãrbatii care se converteau la Iudaism trebuiau sã fie tãiati împrejur (Gen. 34:8-17).

Cu toate cã a devenit parte din Legea mozaicã, tãierea împrejur a fost neglijatã total în perioada celor 40 de ani de pribegie prin pustia Sinai. Lucrul acesta scoate si mai mult în evidentã îndepãrtarea acelei generatii de Dumnezeu si justificarea lui Dumnezeu în pedepsirea lor cu moartea. Practicarea tãierii împrejur a fost reluatã pe vremea lui Iosua (Iosua 5:1-8). Toti bãrbatii care se nãscuserã în pustie au fost tãiati împrejur, dupã porunca Domnului.

Moise si profetii au explicat simbolul tãierii împrejur ca o atitudine de ascultare si de supunere a inimii fatã de Domnul: „si atunci inima lor netãiatã împrejur se va smeri si vor plãti datoria fãrãdelegilor lor" (Lev. 26:41, 42; Deut. 10:16).

Profetul Ieremia îi descrie pe evreii timpului ca oameni „cu urechile netãiate împrejur" (Ier. 6:10) si „cu inima netãiatã împrejur" (Ier. 9:26).

În vremea Noului Testament, în biserica crestinã a izbucnit o crizã pe tema tãierii împrejur. Unii dintre crestinii care sustineau cã neamurile convertite trebuiau sã se facã mai întîi evrei si numai apoi sã beneficieze de mîntuirea adusã de Cristos s-au dus la Antiohia si au cerut ca toti cei din adunare sã fie tãiati împrejur. Ei spuneau: „Dacã nu sînteti tãiati împrejur dupã obiceiul lui Moise, nu puteti fi mîntuiti" (Fapte 15:1, 2). Pavel si Barnaba s-au împotrivit acestor oameni în public si controversa iscatã de ei a dus la convocarea unui consiliu al Bisericii la Ierusalim (Fapte 15:6-29).

În timpul dezbaterilor, Petru a spus cã a insista asupra necesitãtii tãierii împrejur pentru aceia ce-L primesc pe Cristos înseamnã a pune asupra lor „un jug, pe care nici pãrintii nostri, nici noi, nu l-am putut purta" (Fapte 15:10-11). Concluzia presbiterilor si apostolilor din Ierusalim a fost cã, în Noul Legãmînt, mîntuirea este oferitã de Dumnezeu prin har si prin credintã.

Apostolul Pavel avea sã întãreascã si mai mult aceastã învãtãturã scriind despre Avraam, „tatãl tuturor celor tãiati împrejur", cã a fost socotit neprihãnit de Dumnezeu prin credintã, cu mult înainte ca sã primeascã tãierea împrejur (Rom. 4:9-12).

Apostolul Pavel vorbeste si despre o „tãiere împrejur a lui Cristos" (Col. 2:10), Întelegînd prin aceasta moartea ispãsitoare pe cruce, prin care Cristos „a osîndit pãcatul în firea pãmînteascã" (Rom. 8:3) si a nimicit vinovãtia noastrã la Calvar (Col. 2:14). Singurele lucruri esentiale în crestinism rãmîn astfel: credinta, pocãinta si nasterea din nou, prin care cãpãtãm o nouã fire dumnezeiascã (Efes. 2:14-18).