Mantuirea

 

                                    Mantuirea 


În Biblie, mîntuirea are aspecte diferite. Se vorbeste despre mîntuire la timpul trecut, se vorbeste despre mîntuire la timpul prezent si se vorbeste despre ea si la timpul viitor. Varietatea aceasta de texte ne împinge la o întrebare fireascã: „Sîntem mîntuiti sau nu sîntem?" Sau altfel spus: „Putem fi siguri de mîntuire?"

Mîntuirea pe care o descrie Biblia nu este un eveniment, ci un proces continuu desfãsurat în trei etape sau stadii diferite si distincte. Aceastã mîntuire începe în momentul convertirii prin credintã, continuã apoi toatã viata si-si trãieste împlinirea finalã în clipa în care cel credincios este strãmutat deplin din lumea pãcatului în împãrãtia neprihãnirii.

Mîntuire de la ce? Dacã mîntuire înseamnã „salvare", atunci de la ce a trebuit sã fim salvati?

Rãspunsul pe care ni-l dã Biblia este urmãtorul: Omul trebuie sã fie mîntuit de pãcat si de urmãrile pãcatului. Asezat între Dumnezeu si Diavol, omul a cãzut în pãcat si a fost atras în sfera de influentã a Diavolului, aflîndu-se acum în pericolul de a împãrtãsi soarta tragicã a acestuia (Matei 25:31-46).

Mîntuire? În ce fel? Problema omului este cãderea lui în pãcat. Dacã el rãmîne în aceastã stare va ajunge în iad. Pentru a nu ajunge acolo, omul trebuie desprins de pãcat. Despãrtirea lui de pãcat înseamnã „mîntuire" (în greacã: „sozo" -Mat. 1:21; Fapte 16:31; Ioan 3:17).

Prin cãderea în pãcat omul are acum trei probleme. Trebuie sã ispãseascã pedeapsa pe care Dumnezeu a rînduit-o pentru pãcat („plata pãcatului este moartea" - Romani 6:23), trebuie sã trãiascã sub influenta devastatoare a puterii pãcatului („Vãd în mãdularele mele o altã lege, care... mã tine rob legii pãcatului... O, nenorocitul de mine! - Romani 7:23, 24) si trebuie sã rãmînã în prezenta chinuitoare a pãcatului oricît de neplãcutã îi este aceastã stare („Lot, care era foarte întristat de viata destrãbãlatã a acestor stricati; cãci neprihãnitul acesta îsi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihãnit, din pricina celor ce vedea si auzea din faptele lor nelegiuite"- 2 Petru 2:7, 8).
 

Mîntuirea de pãcat 


      TRECUT                      PREZENT                        VIITOR 
   „am fost mîntuiti"           „sîntem mîntuiti"             „vom fi mîntuiti"
        Iertare                             Sfintire                           Proslãvire
        Pedeapsa                        Puterea                            Prezenta
          Fiul                                 Duhul                               Tatãl 

Rom. 8:28; Isaia 53:5; 
Colos. 3:13; Evrei 10:13-15 

2 Cor. 7:10; Rom. 7:24; 8:1-2; 
1 Cor. 15:2; Filip. 2:12 

2 Tim. 4:12; Rom. 8:24; 13:11;
Evrei 9:28; 1 Petru 1:5
 
 

Sã analizãm împreunã acest tabel:

Faza numãrul 1 a Mîntuirii - „Iertarea"

Pe prima coloanã a tabelului nostru este descrisã aceastã fazã de început a mîntuirii. De sus în jos, putem spune cã ea se gãseste pomenitã la timpul trecut în textele care spun cã „am fost mîntuiti", sau cã sîntem mîntuiti prin lucrarea fãcutã în trecut de Domnul Isus. Cel mai frumos text despre iertare se gãseste în Isaia 53:5: „Dar El era strãpuns pentru pãcatele noastre, zdrobit pentru fãrãdelegile noastre. Pedeapsa care ne dã pacea, a cãzut peste El, si prin rãnile Lui sîntem tãmãduiti". Dumnezeu L-a pedepsit pe Fiul Sãu în locul nostru. Pedeapsa pentru pãcatul nostru a cãzut asupra Lui. Astãzi putem fi scosi de sub pedeapsã, dacã ne încredem în lucrarea fãcutã de Cristos. Cine crede în El, „nu vine la Judecatã, ci a trecut din Moarte la Viatã" (Ioan 5:24). Greseala primului Adam, a fost plãtitã de Cel de-al doilea Adam, Isus Cristos: „Astfel dar, dupã cum dupã printr-o singurã gresealã a venit o osînda, care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singurã hotãrîre de iertare a venit pentru toti oamenii o hotãrîre de neprihãnire care dã viata. Cãci, dupã cum, prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost fãcuti pãcãtosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi fãcuti neprihãniti" (Romani 5:18, 19). Lucrarea de iertare a fost desãvîrsita de Dumnezeu Fiul, Isus Cristos (Evrei 10:13-15; Coloseni 3:13).

Faza numãrul 2 a Mîntuirii - „Sfintirea"

Iertarea ne-a scãpat de pãcatele din trecut, dar Dumnezeu trebuie sã rezolve si problema prezentului nostru. Lãsati singuri, noi ne-am întoarce la trãirea în pãcat, cãci diavolul are un aliat teribil în trupul nostru (Romani 7:18).

Iesirea de sub puterea pãcatului si punerea deoparte în slujirea pentru Dumnezeu, se numeste în Scripturã „sfintire". Dacã iertarea se obtine instantaneu, prin credintã, la Sfintire se ajunge numai în timp, de-a lungul unui proces de experiente personale cu Dumnezeu si cu puterea mîntuitoare a Duhului Sfînt. Cineva spunea foarte adevãrat cã pentru a ierta un om, lui Dumnezeu, îi este suficientã o singurã clipã, dar pentru a face din el un sfînt, îi este necesarã o viatã întreagã. Sfintirea este lucrarea pe care o face în viata noastrã Dumnezeu Duhul Sfînt (2 Tesaloniceni 2:13; 1 Petru 1:2). Lucrarea Lui este în directã legãturã cu predarea noastrã. Dumnezeu nu ne sfinteste cu forta. Multi credinciosi nu trãiesc o viatã de sfintenie. Ei cad deseori sub puterea pãcatului si devin „lumesti". Mîntuirea aceasta de sub puterea pãcatului se poate pierde. Crestinii pot ajunge iarãsi robi ai pãcatului, nefãcînd cinste numelui de copii ai lui Dumnezeu. În cãrtile Noului Testament se gãsesc o multime de avertismente împotriva unor astfel de stãri (Filipeni 2:12; Iacov 1:21: 1 Petru 2:2; 2 Corinteni 7:1; l Timotei 4:16; 1 Petru 1:17).

Faza numãrul 3 a Mîntuirii - „Proslãvirea"

A treia coloanã din tabelul nostru descrie „fericita noastrã nãdejde" (Tit 2:13). Problemele noastre în lupta cu pãcatul nu se vor sfîrsi decît atunci cînd Dumnezeu „va schimba trupul stãrii noastre smerite" (Flipeni 3:21) si ne va salva din lumea de pãcat. Trupul nostru actual a fost supus desertãciunii si apartine acestei lumi care „zace în cel rãu" (1 Ioan 5:19). Va veni însã o clipã cînd Dumnezeu ne va scoate si din trupul actual si din lumea aceasta. El ne va da un alt trup, nemuritor, si ne va strãmuta într-o altã „împãrãtie", „în care va locui neprihãnirea" (2 Timotei 4:18). Aceastã salvare din prezenta pãcatului este încã în viitor si poartã numele de „proslãvire". Fiecare credincios nãscut din Dumnezeu se simte într-un fel „strãin" în aceastã lume. Domnul Isus a spus lucrul acesta în rugãciunea din Ioan 17:1-26.

Cine citeste cu atentie va descoperi curînd tensiunea care existã între: „Ei nu sînt din lume" (17:14, 16) si „Ei sînt (încã) în lume" (17:11). Ca si Lot altãdatã în Sodoma, noi suspinãm si ne chinuim sufletele atîta timp cît rãmînem în lumea de pãcat. Cetãtenia noastrã este în ceruri si de acolo îl asteptãm pe Domnul Isus sã vinã si sã ne izbãveascã din „robia stricãciunii" (Rom. 8:17-24a; l Corinteni 15:53; 2 Corinteni 5:4, 5).

Va veni o vreme cînd Dumnezeu va pune capãt domniei pãcatului pe pãmîntul acesta. El îl va arunca pe diavol în iazul cu foc si cu pucioasã si va produce un pãmînt schimbat „în care va locui neprihãnirea". În nãdejdea aceasta trãim noi si ne pregãtim.

Pavel spune cã, desi în viitor, vremea aceasta este aproape: „si aceasta cu atît mai mult, cu cît stiti în ce împrejurãri ne aflãm; este ceasul sã vã treziti în sfîrsit din somn; cãci mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut" (Romani 13:11).

Mîntuirea aceasta despre care se vorbeste în text nu este aceea dobînditã prin pocãintã si credintã („Iertarea") si nici cea lucratã de Duhul Sfînt în viata noastrã („Sfintirea"). Mîntuirea despre care se vorbeste aici este „Proslãvirea", „mîntuirea gata sã fie descoperitã în vremurile de apoi" (1 Petru 1:5).

Dumnezeu îl va mai trimite încã o datã pe Domnul Isus pentru noi. De data aceasta El va veni numai pentru cei credinciosi. Am putea spune cã El va veni pentru cei mîntuiti, pentru care si-au trãit mîntuirea pînã la capãt si va veni ca sã-i mîntuiascã!!! Sau asa cum spune textul din Evrei 9:28: „Cristos dupã ce S-a adus jertfã o singurã datã, ca sã poarte pãcatele multora, Se va arãta a doua oarã, nu în vederea pãcatului, (ci) ca sã aducã mîntuirea celor ce-L asteaptã".

Cei credinciosi trãiesc „asteptînd fericita noastrã nãdejde si arãtarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mîntuitor, Isus Cristos" (Tit 2:13), „El va schimba trupul stãrii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-si supune toate lucrurile" (Filipeni 3:21).

O completare necesarã

Am spus în acest studiu cã Mîntuirea este un proces în timp si cã, într-un sens, noi „ne ducem pînã la capãt" mîntuirea noastrã. Acest fel de vorbire se potriveste cu felul în care vedem si întelegem noi lucrurile.

Pentru Dumnezeu, care locuieste în afara timpului, mîntuirea noastrã este un lucru deja realizat. Cei care au crezut, sînt deja „în locurile ceresti, în Cristos" (Efeseni 1:3, 20; 2:6; 3:10; 6:12).

Totul este clar si stabilit pentru Cel care a stiut si stie toate lucrurile. Lucrãrile Lui au fost deja isprãvite încã „de la întemeierea lumii" (Evrei 4:3). Numele celor mîntuiti au fost „scrise în cartea Mielului" „înainte de întemeierea lumii" (Apocalipsa 13:8).

Ori de cîte ori ne întrebãm despre mîntuirea noastrã sau despre mîntuirea altora, este bine sã ne întoarcem la textul din 2 Timotei 2:19: „Totusi temelia tare a lui Dumnezeu stã nezguduitã, avînd pecetea aceasta: Domnul cunoaste pe cei ce sînt ai Lui; si oricine rosteste Numele Domnului, sã se depãrteze de fãrãdelege!"

Pãrtãsia cu Dumnezeu si vietuirea în sfintenie sînt izvoarele certitudinii noastre.

„Domnul cunoaste pe cei ce sînt ai Lui", de aceea, „pe voi însivã încercati-vã. Pe voi însivã cercetati-vã. Nu recunoasteti voi cã Isus Cristos este în voi? Afarã numai dacã sînteti lepãdati" (2 Cor. 13:5).