Titlul: În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poartã numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl considerã drept o personalitate proeminentã demnã sã fie pusã alãturi de Noe si Daniel (Ezec. 14:14, 20), iar apostolul Iacov îl citeazã în Noul Testament ca pe un exemplu de rãbdare în suferintã (Iacov 5:11).

Autorul: Se pare cã aceastã carte a fost scrisã initial în prozã de Elihu, unul dintre personajele cãrtii si cã a fost tradusã în ebraicã si versificatã mai tîrziu de Moise. Elihu preferã sã rãmînã anonim ca autor, tot asa cum a preferat sã nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cãrtii.

Data: Iov a trãit înainte de vremea lui Avraam. Lungimea vietii lui este caracteristicã acelei perioade. Numai dupã suferinta sa, Iov a mai trãit încã 140 de ani! (Iov 42:16). În textul cãrtii se aminteste de o monedã numitã în evrreieste: „Chesita". Despre aceastã monedã nu mai aflãm decît în textele care amintesc de viata patriarhilor (Gen. 33:19). Viata lui Iov ar trebui plasatã între capitolele 11 si 12 ale cãrtii Geneza. tara „Ut" în care a trãit Iov poartã numele unuia dintre nepotii lui Noe (Gen. 22:20-21).

Specificul scrierii: Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poemã dramaticã care ni-l prezintã pe Iov în aspectul sãu filosofic. Tema cãrtii este realitatea si sensul suferintei în viata oamenilor lui Dumnezeu. Scena actiunii cuprinde cerul si pãmîntul deopotrivã. Dumnezeu si Satan se înfruntã în lumea nevãzutã, iar consecintele se fac resimtite în lumea noastrã prin încercãri, binecuvîntãri si suferinte. Cartea lui Iov este o perlã a literaturii universale. Profunzimea ideilor ei transcend timpul si civilizatiile, fiind la fel de actuale astãzi ca si în vremea în care au fost asezate pe hîrtie.

Continutul cãrtii: Cartea ni-l prezintã pe Iov în cîteva ipostaze distincte: Iov - omul neprihãnit persecutat de Diavol din pricina neprihãnirii lui (Iov 1:1-2:10), Iov - omul plin de sine care se ceartã neîncetat cu prietenii sãi si cu Dumnezeu (Iov 2:11-31:40), Iov - omul care se pocãieste în fata mãretiei lui Dumnezeu (Iov 32: l - 42:6), Iov - omul pus în slujbã pentru recuperarea celorlalti (Iov 42:7-9) si Iov - omul binecuvîntat din nou de Domnul (Iov 42:10-17).

Cartea prezintã douã motive pentru suferinta lui Iov: pe de o parte, avem de a face cu suferinta ca si consecintã a înfruntãrii nevãzute dintre Dumnezeu si Satan, iar pe de altã parte, avem de a face cu suferinta ca o disciplinare a mîndriei si a unei prea mari încrederi în sine. Dacã toatã actiunea s-ar fi încheiat odatã cu Iov 2:10, am fi rãmas cu pãrerea cã Iov a fost un om desãvîrsit: „În toate acestea, Iov n-a pãcãtuit de loc cu buzele lui". Actiunea cãrtii continuã însã si noi descoperim treptat cã Iov este un om remarcabil printre semeni, dar lipsit de perfectiune cînd este confruntat cu standardul lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu intervine, dupã interminabilele înfruntãri dintre Iov si cei trei prieteni ai sãi, glasul Sãu rãsunã din mijlocul furtunii plin de mînie acuzatoare: „Cine este cel ce îmi întunecã planurile, prin cuvîntãri fãrã pricepere?" (Iov 38:2). Fatã în fatã cu Dumnezeu Creatorul, Iov se pleacã într-o pocãintã sincerã si adîncã: „Da, am vorbit, fãrã sã înteleg, de minuni, care sînt mai presus de mine si pe care nu le pricep". „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vãzut. De aceea mi-e scîrbã de mine si mã pocãiesc în tãrînã si în cenusã" (Iov 42:1-6). În fata lui Dumnezeu, nimeni nu poate sã se laude: „Cãci toti au pãcãtuit si sînt lipsiti de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Chiar si cel mai bun dintre oameni meritã pedeapsa divinã. Chiar si cel mai strãlucit exemplar uman are nevoie de har si de iertare: „Dar stiu cã Rãscumpãrãtorul meu este viu, si cã se va ridica la urmã pe pãmînt. Îl voi vedea si-mi va fi binevoitor" (Iov 19:25-27).

Cartea Iov este unul dintre mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii. Ea ne spune cã suferinta este de multe ori un sol pe care ni-l trimite El pentru a ne ajuta sã ne vedem corect pe noi însine si sã ne dãm seama cã sîntem neputinciosi si avem nevoie de mîntuire: „Dumnezeu vorbeste însã, cînd într-un fel, cînd într-altul, dar omul nu ia seama. si prin durere este mustrat omul în culcusul lui, cînd o luptã necurmatã îi frãmîntã oasele" (Iov 33:13-19), „Dar Dumnezeu scapã pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, si prin suferintã îl înstiinteazã" (Iov 35:15).

Cîtã vreme cautã sã se dovedeascã nevinovat înaintea lui Dumnezeu, Iov se umple de vinovãtie: „Este vreun om ca Iov, care sã bea batjocura ca apa" (Iov 34:7). Cît timp se laudã în fata lui Dumnezeu, Iov este vinovat de pãcatul mîndriei, iar pentru cei mîndrii cerul se închide: „Sã tot strige ei atunci, cãci Dumnezeu nu rãspunde, din pricina mîndriei celor rãi. Degeaba strigã, cãci Dumnezeu n-ascultã, Cel Atotputernic nu ia aminte" (Iov 35:12-13).

SCHITA CÃRTII

I. PROOLOG l - 2
a. Iov - neprihãnit în belsug, 1:1-5
b. Satan - rãutãcios si pornit pe rãu, 1:6-19
c. Iov - neprihãnit în nenorocire, 1:20-22
d. Satan - perseverent în rãutate, 2:1 -8
e. Iov - neprihãnit pînã la capãt, 2:9-13

II. DIALOG 3 - 42
a. Plîngerea lui Iov, 3
b. Prima triadã de dialoguri, 4-14
c. A doua triadã de dialoguri, 15 - 21
d. A treia triadã de dialoguri, 22-31
e. Elihu intervine, 32 - 37
f. Dumnezeu intervine, 38-41

III. EPILOG 42:7-17
a. Iov - lãudat de Dumnezeu, 42:7
b. Cei trei prieteni condamnati de Domnul, 42:8
c. Iov - suferinta lui înceteazã, 42:10
d. Iov - rãsplãtit cu binecuvîntare, 42:11-17