Teoria lui Lamarckian afirmã cã „gâtul girafei s-a lungit datoritã încercãrilor acesteia de a ajunge la frunzele copacilor înalti”, iar darwinismul pretinde cã „numai acele girafe care au ajuns la frunzele copacilor înalti au reusit, de-a lungul generatiilor, sã supravietuiascã".

Dar dacã alungirea gâtului este o conditie de supravietuire a celui mai adaptat (conform conceptiei evolutioniste), atunci puiul girafei precum si orice alt animal ierbivor cu gâtul scurt n-ar fi putut supravietui.

De asemenea, s-a spus: „...cu cât gâtul girafei este mai lung, cu atât este mai mare sansa de a descoperi dusmanii, pentru a fugi de ei". Dar, pe de altã parte, gâtul lung determinã cresterea vizibilitãtii facilitând descoperirea lor de cãtre dusmani. Este deci evident cã gâtul girafei nu este lung ca rezultat al transformãrilor evolutive si nici pentru cã ar fi fost necesar supravietuirii.

Cu toate acestea oaia, care nu poate ajunge la frunzele copacilor, se hrãneste cu iarbã. si desigur, ea nu poate deveni girafã prin procesul de selectie naturalã.

În schimb, Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) afirmã cã speciile originale, atât cele ale plantelor, cât si cele ale animalelor au fost create de Dumnezeu „dupã soiul lor". Se pare cã acesta este adevãrul. Dumnezeu a creat girafa - girafã si oaia - oaie, de la început.