Filipeni studii

 

                             Cartea FILIPENI 


Titlul: În originalul grec, cartea poartã numele: „Pros Filippesious" - „Cãtre Filipeni".

Autorul: Pavel a sosit pentru prima datã în Filipi prin preajma anului 52 d.Cr. Începuturile Bisericii din Filipi sînt relatate de Luca în capitolul 16 din Faptele Apostolilor. El ne spune cã Pavel a avut o vedenie în care un om din Macedonia i-a spus: „Treci în Macedonia si ajutã-ne!" (Fapte 16:9). Ca rãspuns la vedenie, apostolul a luat corabia din Troa pentru Neapolis („orasul nou") de pe continentul Europei si s-a îndreptat repede spre cetatea Filipi. Vizita si lucrarea lui Pavel în cetate s-au centrat în jurul a trei persoane: Lidia, vînzãtoarea de purpurã, roaba cu un duh de ghicire pe care a eliberat-o Pavel si temnicerul cetãtii. Lucrarea lui Cristos în Filipi a început deci cu o femeie din Asia (Tiatira), cu o sclavã din Grecia si cu un Roman. Acestora li s-au adãugat cei cîtiva evrei reprezentati de „femeile" adunate la rugãciune pe malul apei. Împreunã, acestia au format nucleul noii Biserici (Fapte 16:40).

Data: Epistola cãtre Filipeni a fost scrisã în anul 62 d.Cr., cam la treizeci de ani dupã înãltarea Domnului Isus la cer si cam la zece ani dupã ce apostolul Pavel predicase pentru prima oarã în Filipi.

Contextul scrierii: Crestinismul era încã tînãr, plin de putere si de entuziasm. Biserica apãruse ca o revãrsare de prospetime într-o lume intratã în putrefactia pãcatului. Totul în jur pãrea cã se prãbuseste. Religiile de altãdatã nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaserã în pãreri discutabile. Deasupra tuturor se asezase, strivind tot, sandala imperialã a Romei. Forta subjugase încã o datã spiritul. Carnea si pornirile ei puseserã stãpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful si uciderea erau rãspîndite la culme pe toatã fata pãmîntului.

„Ce este Adevãrul?" nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevãrul" zilei era dictat de cei care detineau puterea. Religiozitatea, evlavia si înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri. „Omul" era în centrul preocupãrilor lumii. Cezarul fusese declarat „Zeu" si astfel de zei dictau destinul popoarelor. În confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia crestinã a apãrut ca un fulger în noapte, brãzdînd întunerecul care se lãsase greu. Ea se prezenta tuturor ca o veste nouã venitã din ceruri si într-adevãr de asa ceva aveau nevoie oamenii. Învãtãtura ei antagoniza pretentiile Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversã, calea prin care Dumnezeu însusi coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica crestinã prezenta lumii, nu o nouã învãtãturã si nici o nouã formã de organizare, ci o Persoanã care a trãit o viatã exemplarã. Fusese o viatã trãitã între oameni, dar într-atît de deosebitã, într-atît de unicã în mãretia ei, în iubirea ei ne-pãmînteanã, în absoluta ei puritate si-n completa ei dãruire de sine, încît aceastã viatã atrãgea cu puterea ei de fascinatie pe toti cei care aflau de existenta ei. Isus-Mîntuitorul, arãtase lumii pentru prima datã ce face si cum este Dumnezeul care a creiat universul.

Viata acestui întemeietor al crestinismului nu se sfîrsise odatã cu moartea. Ea continua sã trãiascã dincolo de înviere, manifestîndu-se cu putere în existenta si faptele Bisericii. Cristos trãia si în cer, dar si în crestinii primului secol.

Filipi era un fel de Romã în miniaturã. Limba oficialã era latina, dar pretutindeni pe strãzi se vorbea greceste. Numele vechi al cetãtii Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin „izvoarele" sau „puturile". Numele de „Filipi" îi fusese dat de tatãl lui Alexandru cel Mare, Filip, care îsi fãcuse o avere imensã cu aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se afla într-o regiune extraordinar de bogatã. Un sol fertil si un subsol încãrcat de metale pretioase îi aduseserã foarte curînd celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea orasului într-o depresiune montanã care functiona ca o veritabilã „poartã" între Europa si Asia, îi adusese afluentã comercialã si-l determinase pe Cezar Augustus sã declare cetatea Filipi: „Colonie Romanã". Coloniile din Imperiu nu erau cuceriri noi, ca în terminologiile folosite de noi astãzi. Ele erau mai degrabã orase noi, formate din „Legionari" retrasi la pensie dupã împlinirea datoriilor militare. Asa se explicã faptul cã, în ciuda numãrului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetãtenilor din Filipi se numeau „romani":

„I-au dat pe mîna dregãtorilor si au zis: „Oamenii acestia ne tulburã cetatea; sînt niste ludei, care vestesc niste obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie sã le primim, nici sã le urmãm" (Fapte 16:20-21).

În Filipi existau putini iudei. Fãrã îndoialã cã pe acestia îi adusese acolo, nu caracterul militar al orasului, ci comertul înfloritor care-i trecea portile. Numãrul mic explicã de ce iudeii nu aveau o Sinagogã acolo, ci doar „un loc de rugãciune", asezat lîngã un curs de apã, unde se puteau îndeplini spãlãrile rituale evreiesti (Fapte 16:13).

Acest grup de credinciosi a devenit imediat cea mai scumpã adunare pentru inima lui Pavel. Relatiile dintre apostol si cei din Filipi nu au fost niciodatã tulburate de neîncredere sau de pãcate ascunse, asa cum a fost cazul cu alte Biserici înfiintate de Pavel. „Din cea dintîi zi" a existentei lor, cei din Filipi s-au alãturat eforturilor lui Pavel pentru înaintarea Evangheliei în lume:

„Multumesc Dumnezeului meu pentru toatã aducerea aminte pe care o pãstrez pentru voi. În toate rugãciunile mele mã rog pentru voi, cu bucurie pentru partea, pe care o luati la Evanghelie, din cea dintîi zi pînã acum... Întrucît, atît în lanturile mele, cît si în apãrarea si întãrirea Evangheliei, voi sînteti toti pãrtasi aceluiasi har" (Filipeni 1:3-9).

Credinciosii din Filipi s-au identificat cu strãdaniile si suferintele apostolului, trimitîndu-i suportul lor material ori de cîte ori au avut ocazia. Cel putin de douã ori i-au trimis lui Pavel ajutor în Tesalonic (Filipeni 4:16). Apoi cînd apostolul a pãrãsit Macedonia i-au trimis din nou (Filipeni 4:15) si i-au trimis iarãsi cînd avea nevoie de ajutor în sudul Greciei, acolo unde apostolul s-a ferit sã primeascã ceva de la Corintenii care, cel putin în privinta dãrniciei, aveau o cu totul altfel de inimã (2 Cor. 11:9).

Din epistola lui Pavel cãtre Filipeni aflãm cã grija lor pentru apostol a continuat sã se manifeste si dupã „întemnitarea" lui în Roma (Filip. 4:10-19).

Continutul cãrtii: Aceastã scurtã epistolã nu este o lucrare de lãmuriri doctrinare, ci pur si simplu o „scrisoare". Comentatorii o numesc: „Cea mai putin dogmaticã dintre toate epistolele lui Pavel". Caracterul ei este practic, nu profesoral; corectiv, nu informativ; o scrisoare de dragoste, de recomandare si de multumire. Desigur, tot textul ei este impregnat cu învãtãturã crestinã, dar aceasta apare numai ca un fundal pentru desfãsurarea ideilor si îndemnurilor apostolului. Problemele din Filipi nu ajunseserã de fapt sã fie „probleme": doar putinã mîndrie, putinã lipsã de unitate, putinã ceartã, putin murmur si un început de amãrãciune. Cele patru capitole ale cãrtii sînt scrise de Pavel pentru a atinge cîteva scopuri:

a. Epistola este o scrisoare de multumire. Trecuserã aproximativ 10 ani de cînd se cunostea cu cei din Filipi si acestia tot mai continuau sã-l mai trimitã suport material.

b. Epistola este o informare despre situatia lui Epafrodit, trimisul filipenilor pe lîngã Pavel. Se pare cã cei din Filipi l-au trimis pe acest Epafrodit la Pavel nu numai ca sã-i ducã banii, ci si ca sã rãmînã cu el si sã-i slujeascã. Din pãcate, Epafrodit s-a îmbolnãvit însã foarte serios. Cînd s-a vindecat, l-a cuprins dorul de cei de acasã si mai era si îngrijorat la gîndul cã cei din Filipi aflaserã de suferinta lui. Apostolul Pavel s-a hotãrît sã-l trimeatã acum înapoi. Nevrînd însã ca unii din Filipi sã-l considere pe Epafrodit ca pe unul care si-a pãrãsit slujirea, Pavel îl trimite împreunã cu o scrisoare de recunostintã în care-l laudã putin: „Primiti-l deci în Domnul cu toatã bucuria; si pretuiti pe astfel de oameni. Cãci pentru lucrul lui Cristos a fost el aproape de moarte, si si-a pus viata în joc, ca sã împlineascã ce lipsea slujbei voastre pentru mine" (Filip. 2:29-30).

c. Epistola este un îndemn la trãirea în unitate. Pavel aflase cã douã femei din adunarea din Filipi creiaserã o stare de tensiune între frati: „Deci, dacã este vreo îndemnare în Cristos... faceti-mi bucuria deplinã si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gînd... Îndemn pe Evodia si îndemn pe Sintichia sã fie cu un gînd în Domnul. si pe tine, adevãrat tovarãs de jug, te rog sã vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreunã cu mine pentru Evanghelie...” (Filip.4:l-3).

d. Epistola este un mesaj de încurajare în fata valului de persecutie care se pornise peste crestini. De fapt, apostolul Pavel a pãrãsit el însusi cetatea Filipi dupã ce a fost bãtut pe nedrept cu nuiele si pus în mod abuziv si ilegal în închisoare. Aruncat împreunã cu Sila în „temnita din lãuntru, cu picioarele în butuci" el a fost folosit în mod minunat de Dumnezeu pentru „Evanghelizarea" detinutilor si pentru convertirea temnicerului. Am putea spune deci cã cei din Filipi au mostenit de la Pavel persecutia:

„Cãci ai privire la Cristos, vouã vi s-a dat harul nu numai sã credeti în El, ci sã si pãtimiti pentru El... fãrã sã vã lãsati înspãimîntati de potrivnici; lucrul acesta va fi pentru ei o dovadã de pierzare, si de mîntuirea voastrã, si aceasta de la Dumnezeu" (Filip, l:29, 28).

e. Epistola este un avertisment împotriva infiltrãrilor "iudaizatorilor": „Pãziti-vã de cîinii aceia; pãziti-vã de lucrãtorii aceia rãi; pãziti-vã de scrijilatii aceia! „Cãci cei tãiati împrejur sîntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lãudãm în Cristos Isus, si care nu ne punem nãdejdea în lucrurile pãmîntesti" (Filip. 3:2, 3).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Existã anumite idei majore care se repetã în epistolã:

1. Ideea bucuriei crestine (1:4, 18, 25; 2:16, 17, 18, 28; 3:1, 3; 4:1, 4). Bucuria despre care vorbeste Pavel în aceastã epistolã este „bucuria-roadã a Duhului Sfînt", care caracterizeazã toate momentele vietii crestine. Ea poate fi experimentatã indiferent de vitregia împrejurãrilor sau de momentele de suferintã în firea pãmînteascã. Pavel si Sila s-au rugat si au cîntat cîntãri de laudã chiar dacã fuseserã bãtuti crunt cu nuielele si le erau picioarele puse în butuci (Fapte 16:25).

Un comentator din secolul trei spune cã întregul mesaj al epistolei ar putea fi rezumat în aceste cuvinte: „Eu, Pavel, mã bucur! Voi vã bucurati?"

2. Ideea "cîstigului în Cristos". Lucruri contradictorii care rãstoarnã toate socotelile, descoperind crestinilor orizonturi noi care trebuiesc explorate (1:21, 23; 3:7, 8, 14; 4:19).

SCHITA CÃRTII

Introducere (1:1 -2)

I. Scurtã dare de seamã
a. Rugãciune pentru filipeni, 1:3-11
b. Pavel suferã pentru Evanghelie, 1:12-26
c. Filipenii sufãr pentru Evanghelie, 1:27-30

II. Apel la smerenie 2:1-30
a. Dorinta lui Pavel, 2:1-4
b. Pilda lui Cristos, 2:5-16
c. Pilda lui Pavel, 2:17-18
d. Pilda lui Timotei, 2:19-24
e. Pilda lui Epafrodit, 2:25-30

III. Apel la cunoastere, 3:1-21
a. Avertisment împotriva ereziei, 3:1-9
b. Pilda alergãrii lui Pavel, 3:10-17
c. Avertisment împotriva trãirii în pacat, 3:17-21

IV. Apel la pace, 4:1-23
a. Pace între frati, 4:1-3
b. Pace cu Domnul, 4:4-9
c. Pace în orice situatie, 4:10-19

Încheiere, 4:20-23