Faraonul egiptu

 

                            Faraonul Egiptului 


„Faraon" a fost denumirea pentru conducãtorul suprem al Egiptului. Termenul înseamnã „casã mare" si a fost folosit initial pentru a desemna locuinta sau palatul regal. Cu timpul, acest termen a ajuns sã fie folosit cu semnificatia de: „alteta sa" sau „majestatea sa".

În mistica egipteanã, Faraon era Zeu si el detinea cheia comunicãrii cu dumnezeii cosmici ai universului. Cuvîntul lui avea putere de lege. Întreaga tarã era proprietatea Sa.

Cînd murea un Faraon, el trecea în lumea de dincolo ca un fel de stãpîn al celor de dincolo. Egiptenii îsi dãdeau o mare silintã sã îmbãlsãmeze cadavrul Faraonilor si sã-l orneze cu toate bogãtiile care sã-i ateste „rangul în viata eternã". Celebrele piramide ale Egiptului si sarcofagurile de aur si nestemate ne-au rãmas ca dovezi ale acestor strãdanii. Nu este de mirare cã tot felul de hoti de morminte au cãutat mereu sã descopere locul de îngropare al Faraonilor.

La cîrma Egiptului s-au succedat un total de treizeci de dinastii. Biblia nu-i pomeneste de obicei pe faraoni pe nume. Din cercetãrile arheologice îi putem totusi identifica pe unii. Iatã cîteva împrejurãri în care Scriptura îi aminteste pe Faraonii Egiptului.

Cînd Avraam si Sara au ajuns în Egipt, ei au fost chemati la „casa lui Faraon" (Gen. 12:14-20).

Solomon s-a cãsãtorit cu fata lui Faraon si si-a cîstigat Egiptul ca aliat de nãdejde (1 Regi 3:1). Acest Faraon a cucerit mai tîrziu Ghezerul de la canaaniti si l-a dãruit ca zestre fetei lui, nevasta lui Solomon (1 Regi 9:16). Împãratul Ieroboam a cãutat refugiu la curtea Faraonului sisac (1 Regi 11:40).

Cel mai renumit Faraon din Biblie este însã acela cãruia i-a cerut Moise sã lase poporul Domnului sã pãrãseascã Egiptul. Egiptologii oscileazã încã asupra identitãtii acestui Faraon. Unii spun cã ar fi vorba de Amenotep II (1.450-1.423 î.Cr.), altii cred cã este vorba de Ramses II (1.301-1.234 î.Cr.). Acest suveran al Egiptului s-a încumetat sã se împotriveascã planurilor lui Dumnezeu. Urmarea semetiei lui a fost o serie de zece „plãgi" trimise de Dumnezeu asupra tãrii. Faraon nu s-a lãsat înduplecat decît atunci cînd îngerul mortii a ucis pe toti întîii nãscuti de parte bãrbãteascã din tarã, în numãrul lor fiind si fiul lui Faraon (Exod 12:29-33).

În ultima parte a vietii sale, profetul Ieremia a fost tîrît de poporul evreu neascultãtor în Egipt. Acolo, el a profetit cã Faraonul Hofra va avea soarta tuturor celorlalti împãrati care nu s-au supus de bunã voie înaintea împãratului Babilonului. Mesajul profetului a sunat ca un cîntec de jale la adresa poporului ales, aflat într-unul dintre cele mai întunecate ceasuri ale istoriei sale (Ier. 44:30).