Deuteronomul st

 

                 Cartea DEUTERONOMULUI 


Deuteronomul este cea de a cincea carte din Pentateucul lui Moise. Aceste cinci cãrti, numite de evrei si Tora, alcãtuiesc o veritabilã Biblie în miniaturã, în ele vedem succesiv, ruina, rãscumpãrarea si readucerea omului în pãrtãsie cu Dumnezeu, apoi cãlãuzirea divinã si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sã ne scoatã la capãt. si tot în ele cãpãtãm o revelatie progresivã treptatã a lui Dumnezeu cãtre oameni. Geneza ne descopere suveranitatea lui Dumnezeu, în creatie si în alegerea Israelului; Exodul ne descopere puterea si mãretia lui Dumnezeu; Leviticul adaugã la acestea sfintenia divinã, evidentiatã în îndemnul la punerea de o parte pentru Domnul; în Numeri ni se aratã severitatea si bunãtatea manifestatã de Dumnezeu în relatia Lui cu oamenii, iar în Deuteronomul vom vedea dincolo de promisiuni si pedepse credinciosia lui Dumnezeu. Aceastã carte devine astfel nu numai ultima dintre cele cinci, ci si o completare necesarã a tuturor celorlalte.

Titlul: Numele cãrtii vine de la douã cuvinte din limba greacã: deuteros (a doua) si nomos (lege). În secolul III dinainte de Cristos, învãtãtii care au tradus originalul ebraic în Septuaginta greacã au combinat aceste cuvinte pentru a obtine titlul cãrtii, în fapt, Deuteronomul nu este o a doua lege, ci numai o repetare a legilor înaintea noii generatii de evrei nãscuti în pustie si aflati acum în pragul intrãrii în Canaan.

Autorul: Asa cum aratã si continutul, cu exceptia ultimului capitol în care moartea lui Moise este adãugatã de altcineva ca un fel de apendix al cãrtii, Deuteronomul este duiosul cîntec de lebãdã al lui Moise. Adevãratul autor al cãrtilor sfinte este însã altcineva. De peste 500 de ori ni se spune în textul Pentateucului cã: „Dumnezeu a spus:...” sau „Domnul a vorbit lui Moise si i-a spus:...” Desi vom da mereu în schitele noastre numele autorului uman al cãrtilor Bibliei este bine sã tinem minte cã veritabilul autor al lor rãmîne Dumnezeu însusi. Iatã ce ne spune Petru în aceastã privintã: „Cãci nici o proorocie n-a fost adusã prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînati de Duhul Sfînt" (2 Petru l:21; vezi si 2 Tim. 3:16, 17).

Contextul istoric: Moise rosteste aceste cuvinte în cîmpia Moabului, înainte de intrarea evreilor în Canaan si cu putin înainte de propria lui moarte. Deuteronomul acoperã o perioadã de timp de aproximativ douã luni, incluzînd si cele 30 de zile de jale dupã moartea lui Moise.

Data scrierii: Probabil în timpul unei singure sãptãmîni, cam cu o lunã înainte de trecerea Iordanului (Deut. 1:1-3)

Continutul cãrtii: Cartea este o colectie de cuvîntãri tinute de Moise ca rãmas bun înainte de despãrtirea de copiii lui Israel. Aceste discursuri calde si solemne au fost rostite în ceasul în care marele om se afla în pragul marii treceri din viata terestrã spre viata cereascã. Din înãltimea muntelui Pisga, el priveste înapoi peste un secol de istorie plin cu evenimente de importantã epocalã. Dupã încã o sectiune în care revine cu lãmuriri la unele din legile primite anterior de Israel, Moise îsi întoarce privirea înspre viitor pãtrunzînd profetic pînã cãtre sfîrsitul istoriei lui Israel, dupã anticipata lor reîntoarcere în tarã.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Deuteronomul este o carte de tranzitie. Ea marcheazã patru schimbãri mari care s-au petrecut în viata Israelului. În primul rînd este vorba de tranzitia înspre o nouã generatie. Cu exceptia lui Iosua, Caleb si a lui Moise însusi, toatã multimea aceea de oameni scoasã din Egipt si numãratã la Sinai se prãpãdise pe drumurile pustiei, în al doilea rînd este vorba despre o tranzitie înspre o nouã mostenire. Peregrinãrile prin pustie aveau sã se sfârseascã prin dobîndirea unui teritoriu în care sã se aseze natiunea. În cel de al treilea rînd este vorba despre tranzitia spre o nouã experientã, spre un alt fel de viatã în care corturile vor fi înlocuite cu case, viata nomadã va fi pãrãsitã si în loc de hrana pustiei vor începe sã mãnînce lapte, miere si roadele Canaanului. Cea de a patra tranzitie, si cea mai importantã va fi aceea înspre o nouã cunoastere a lui Dumnezeu, înspre cunoasterea cã Dumnezeu este dragoste.

Începînd cu Geneza si pînã la Numeri, textul Scripturii nu ne vorbeste nicãieri explicit despre dragostea divinã. Abia în Deuteronomul, li se explicã evreilor motivatia faptelor lui Dumnezeu: „El a iubit pe pãrintii tãi, si de aceea a ales sãmînta lor dupã ei" (Deut. 4:37). „Nu doar pentru cã întreceri la numãr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi si v-a ales, cãci voi sînteti cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru cã Domnul vã iubeste...” (Deut. 7:7-8). „si numai de pãrintii tãi S-a alipit Domnul ca sã-i iubeascã; si dupã ei, pe sãmînta lor, pe care v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeti azi" (Deut. 10:5; vezi si 23:5).

Vorbind de acest caracter de tranzitie al cãrtii Deuteronomul, este bine sã arãtãm aici simetria care existã între Vechiul Testament si Noul Testament. Ambele încep cu cîte un grup de cinci cãrti istorico-legislative si existã o asemãnare uimitoare între cea de a cincea carte a Vechiului Testament: Deuteronomul si cea de a cincea carte a Noului Testament: Faptele Apostolilor. Cartea Faptelor Apostolilor este si ea o carte de tranzitie. Ea marcheazã trecerea de la mesajul Evangheliilor la acela al epistolelor. Ca si Deuteronomul, si Faptele Apostolilor se adreseazã unei generatii noi: generatia „re-generatilor" prin credinta mîntuitoare în Cristos. Ca si Deuteronomul si ea vorbeste despre o nouã posesiune: „Canaanul spiritual plin de tot felul de binecuvîntãri ceresti în Cristos". Ca si Deuteronomul si ea vorbeste despre o nouã experientã: experienta unei nasteri noi, a unei vieti noi, a unei puteri noi prin locuirea Duhului Sfînt în cei credinciosi. Ca si Deuteronomul si ea marcheazã tranzitia înspre o nouã revelatie a lui Dumnezeu: „Taina lui Cristos... care n-a fost fãcutã cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri... pentru ca domniile si stãpînirile din locurile ceresti sã cunoascã acum, prin Bisericã, întelepciunea nespus de feluritã a lui Dumnezeu" (Efes. 3:4, 5, 10).

Ceea ce este încã si mai izbitor este faptul cã si Deuteronomul si Faptele Apostolilor sînt cãrtile în care Dumnezeu le dã oamenilor o a doua sansã. Care sansã este în Deuteronomul? Este tocmai aceastã „deuteros nomos", aceastã repetare a legii, înainte de a-i preda conducerea lui Iosua, Moise le repetã evreilor legãmîntul Legii. Despre care a doua sansã se vorbeste în cartea Faptele Apostolilor? Este vorba despre cea de a doua oferire a împãrãtiei cerurilor pentru poporul evreu, mai întîi în capitalã, iar apoi în tarã si în toate provinciile imperiului Roman. Despre aceste lucruri vom vorbi mai pe larg atunci cînd vom ajunge la ele, dar este bine sã sã le cunoastem încã de pe acum.

Deuteronomul vorbeste si despre trinitatea lui Dumnezeu. Iatã ce citim în pasajul din 6:4-5, numit de evrei si „Shema": „Ascultã, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este un singur Domn. Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu si cu toatã puterea ta". Domnul Isus însusi ne-a spus cã aceasta este cea mai mare dintre toate afirmatiile Legii (Marcu 12:29-30). Evreii si unitarienii vãd în acest text o negare a trinitãtii, dar o asemenea afirmatie intrã în conflict direct cu afirmatiile textului. Cuvîntul folosit pentru numele lui Dumnezeu este aici: „Elohenu" forma genitivalã a lui Elohim, despre care stim deja cã este o formã de plural. Citit în original, acest verset sunã: „Iehova Elohenu, este singurul Iehova!" sau tradus: „Domnul Dumnezeii nostri, este singurul Domn!" Ba încã si mai mult, pentru cuvîntul: „singurul" este folosit „echad" care numeste o pluralitate si nu „iachid" care defineste unitatea absolutã. Singularul de pluralitate se foloseste si în limba românã atunci cînd zicem de exemplu: „un" ciorchine de struguri.

În aceastã declaratie solemnã din Legea repetatã de Moise ni se dã cea mai înaltã afirmatie de crez a religiei poporului Israel. Ea este astãzi si temelia crezului crestin. Nici nu se putea sã fie altfel. Dumnezeul evreilor este si Dumnezeul nostru, cãci în afara Lui nici nu existã un altul. Mesia evreilor este Mesia al nostru, cãci nici aici nu existã un altul. Crestinismul este monoteist si cristocentric.

Un alt pasaj de importantã exceptionalã din Deuteronom este capitolul 28. El ne aratã ceea ce ar fi putut deveni Israel dacã ar fi trãit în ascultare de Domnul (28:1-14). Cum asa ceva nu s-a întîmplat, pasajul rãmîne o referintã despre vremea „mileniului" (vezi si Isaia 60 pînã la 62; Zaharia 14:8-21, Ieremia 31:1-19, Deut. 30:1-10; Rom. 11:25-31). Versetele 47-49 ne vorbesc despre invazia romanã din anul 70 d.Cr. si de cumplita tragedie a mãcelãririi evreilor, iar versetele 63-67 ni-i descriu pe evrei asa cum trãiesc ei astãzi, „împrãstiati" printre toate popoarele lumii, „fãrã loc de odihnã", cu „inima fricoasã", asteptînd îndurarea Dumnezeului lor si venirea lui Mesia.

Moise a murit la vîrsta de 120 de ani (Deut. 34:7). El este singurul om pe care l-a îngropat Dumnezeu însusi. Mormîntul lui a fost asezat „în valea Moabului", dar nimeni nu i-a cunoscut locul „pînã în ziua de astãzi" (34:6). Dumnezeu a evitat astfel pericolul ca evreii sã facã din Moise un idol. Dumnezeul crestin s-a pronuntat încã de atunci împotriva cultului mortilor. Biblia ne spune cã pentru trupul lui Moise a fost o disputã între Diavol si arhanghelul Mihail (Iuda 9) Moise a reapãrut încã o datã pe pãmînt pe muntele unde Domnul S-a schimbat la fatã înaintea ucenicilor Sãi (Luca 9:30, 31). El a trãit dincolo de mormînt, continuînd sã-L serveascã pe Dumnezeul rãscumpãrãrii sale.

SCHITA CÃRTII

Introducere 1:1-5

I. O PRIVIRE ÎN URMÃ 1:6 - 4:33
a. Israel la Sinai, 1:6-18
b. Israel la Cades-Barnea, 1:19-46
c. Pribegia prin pustie, 2:1-25
d. Cucerirea tãrii dinainte de Iordan, 2:26-3:22
e. Moise cere sã vadã tara, 3:23-29
f. Îndemn, 4:1-40
g. Cetãtile de scãpare, 4:41-43

II. O PRIVIRE ÎN SUS 4:44 - 26:19
a. Cele 10 porunci, 4:44-5:33
b. Iubirea de Dumnezeu, 6:1-25
c. Nimicirea Cananitilor, 7:1-26
d. Porunca aducerii aminte, 8:1-10:11
e. Ce cere Dumnezeu, 10:12-11:25
f. Binecuvântarea si blestemul, 11:26-32
g. Stîrpirea idolatriei, 12:1-13:18
h. Mîncãri curate si necurate, 14:1-21
i. Zeciuielile, 14:22-29
î. Anul sabatic, 15:1-23
j. Sãrbãtorile evreiesti, 16:1-17

Porunci pentru:
k. judecãtori, 16:18-17:13
l. împãrati, 17:14-20
m. Leviti, 18:1-18
n. ghicitori si vrãjitori, 18:9-14
o. primirea lui Mesia, 18:15-22
p. profeti, 18:20-22

Porunci pentru relatii sociale:
r. Cetãtile de scãpare, 19:1-13
s. Hotarele proprietãtii, 19:14
s. Martorii mincinosi, 14:15-21
t. Militãrie, 20:1-14
t. Cetãtile cucerite, 20:15-20
u. Omoruri, 21:1-9
v. Viata de familie, 21:10-22:30
x. Prozelitii si adunarea Domnului, 23:1-18
y. Protejarea celui mai slab, 23:19-25:19
z. Cele dintîi roade, 26:1-19

III. O PRIVIRE ÎNAINTE 27 - 30
a. Stabilirea cadrului, 27:1-26
b. Binecuvîntãrile, 28:1-14
c. Blestemurile, 28:15-68
d. Legãmîntul Palestinian, 29:1-30:20

Încheiere
a. Cuvinte de rãmas bun, 31:1-29
b. Cîntarea lui Moise, 31:30-32:47
c. Testamentul lui Moise, 32:48-33:29
d. Moartea lui Moise, 34:1-12