2Ioan studii

 

                                  Cartea 2 IOAN 


Cele trei epistole ale lui Ioan sînt adresate în ordine: unei Biserici, unei familii si unei persoane. Cea de a doua epistolã este singura scriere din Biblie adresatã unei mame crestine.

Titlul: În originalul grec, cartea poartã numele: „Ioannou B" - „Ioan B" spre a fi deosebitã de cea dintîi epistolã a lui Ioan.

Autorul: Fãrã nici o îndoialã cã „Presbiterul" amintit la începutul epistolei este apostolul Ioan. Limbajul folosit este acela al autorului celei de a patra Evanghelii. Numai el goate folosi un fond atît de restrîns de cuvinte si totusi sã exprime o gamã atît de variatã de adevãruri. Într-adevãr, Ioan foloseste cele mai simple cuvinte cu putintã; vocabularul lui este acela al unui copil la vîrsta de 5-7 ani, dar continutul de informatii, bogãtia de idei si imagini sînt fascinant de bogate. Apostolul scrie despre: adevãr, luminã, dragoste, umblare, rãmînere, viatã, apã, urã si moarte. Însemnãtatea acestor cuvinte trece însã cu mult peste folosul lor obisnuit, devenind ferestre spre niste realitãti spirituale profunde.

Data: Epistola a fost scrisã probabil în preajma anului 90 d.Cr.

Contextul scrierii: Este clar cã cea de a doua epistolã trebuie asezatã în aceleasi circumstante spirituale si istorice ca si prima epistolã. Este interesant sã remarcãm cã Duhul Sfînt ne-a lãsat un instructaj complet de comportament în conditii de atacuri asupra Bisericii. În 1 Ioan ni s-a spus cum trebuie sã se comporte adunarea ca întreg, în 2 Ioan ni s-a spus cum trebuie sã se comporte fiecare familie din adunare, iar în 3 Ioan ni s-a spus cum trebuie sã se comporte fiecare credincios în parte.

Cei ce încearcã sã spiritualizeze continutul acestei epistole spun cã ar fi adresatã unei Biserici pe care autorul o numeste conspirativ: „aleasã Doamnã si copiii ei" (2 Ioan 1:1). O citire atentã a versetului 4 si mai ales 10-13 ne va arãta însã cã aceasta este o tãlmãcire fortatã. Ce fel de Bisericã ar fi aceea în care numai „unii din copiii tãi umblã în adevãr"?

Casa acestei mame crestine cãreia îi scrie apostolul era o casã crestinã. Ioan nu pierde ocazia sã-si exprime bucuria pentru atmosfera în care erau crescuti copiii acestei femei. „Umblarea" lor era „în adevãr", dar pericolul era si el pe aproape. Proorocii mincinosi dãdeau tîrcoale celor ce mergeau pe calea dreaptã si cãutau sã se furiseze în casele lor si sã le strecoare în suflet veninul învãtãturilor lor drãcesti. În conditii normale, ospitalitatea este o înaltã virtute crestinã, dar în contactele cu „amãgitorii" (1 Ioan 7), ospitalitatea se poate dovedi primul pas spre dezastru. Asa cum remarca cineva: „Minciuna este un misionar plin de rîvnã. Ea merge din casã în casã cãutînd sã converteascã cît mai multe persoane". Cu maturitatea care-l caracteriza, apostolul Ioan o sfãtuieste pe aceastã mamã crestinã sã-si pãzeascã cu vigilentã „cuibul".

Continutul cãrtii: În cea dintîi epistolã, Ioan ne-a informat cã un grup de oameni din Bisericã pãrãsiserã adunarea si învãtãtura crestinã: „Ei au iesit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai nostri. Cãci dacã ar fi fost dintre ai nostri, ar fi rãmas cu noi; ci ei au iesit ca sã se arate cã nu toti sînt dintre ai nostri" (1 Ioan 2:19). Iesiti din adunare, acesti „amãgitori" colindau din casã în casã, infiltrîndu-se prin Biserici si oferind crestinilor „cunostinte mai înalte decît Evanghelia", propovãduitã în Bisericã. Apostolul Ioan o avertizeazã pe aceastã mamã crestinã sã nu se lase tîrîtã în erezie si sã-i refuze categoric pe cei ce vor încerca sã o depãrteze de Domnul: „Pãziti-vã bine sã nu vã pierdeti rodul muncii voastre, ci sã primiti o rãsplatã deplinã. Oricine o ia înainte, si nu rãmîne în învãtãtura lui Cristos, n-are pe Dumnezeu" (2 Ioan 8-9). Dragostea de oameni este o virtute, compromisul cu ereticii este un pãcat, iar pãrtãsia cu batjocoritorii Domnului este la fel de vinovatã ca si pãcãtuirea.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cuvîntul „adevãr" apare de cinci ori în primele 4 versete. Întreaga epistolã este un avertisment împotriva asaltului minciunii si împotriva imposturii celor care colindau din casã în casã ca sã „buimãceascã familii întregi, învãtînd pe oameni, pentru un cîstig mîrsav, lucruri pe care nu trebuie sã le învete" (Tit 1:11). Tema generalã a epistolei este „statornicia în Evanghelia Domnului" si este enuntatã în versetul 6: „si dragostea stã în vietuirea dupã poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie sã umblati, dupã cum ati auzit de la început".

SCHITA CÃRTII

Introducere, 1-3

I. ASCULTAREA DE PORUNCA DOMNULUI
a. Umblarea în adevãr, 4-5
b. Umblarea în dragoste, 6

II. VEGHERE ÎN ASCULTARE DE DOMNUL
a. Avertisment împotriva falsilor învãtãturi 7-9
b. Avertisment împotriva falsei ospitalitãti, 10-11

Încheiere, 12-13