1Timotei studii

 

                               Cartea 1 TIMOTEI 


Titlul: În originalul grec, cartea poartã numele: „Pros Timotheon A" - „Cãtre Timotei - A". Despre Timotei stim cã a fost un copil nãscut dintr-o cãsãtorie „mixtã" între un tatã grec si o mamã evreicã (Fapte 16:1). Încã din cea mai fragedã pruncie, Timotei a luat cunostintã cu scrierile sfinte evreiesti prin mama lui, numitã Eunice si prin bunica lui, numitã Lois (1 Tim. 1:5; 3:15). S-a convertit cu ocazia primei vizite a lui Pavel la Listra (1 Cor. 4:17; 1 Tim. 1:2; 2 Tim. 1:2). Cu ocazia celei de a doua vizite în Listra, Pavel hotãrãste sã-l ia cu el si-l taie împrejur din pricina iudeilor (Fapte 16:1-3). Este clar cã pînã la ceasul acela, Timotei fusese privit de evrei ca un produs „compromis" al unei cãsãtorii „nelegiuite" si crescut de un tatã care n-a vrut sã respecte asezãmintele traditionale ale religiei evreilor. Crescut de Pavel si ordinat în lucrarea crestinã (1 Tim. 4:14; 2 Tim. 1:6), Timotei devine colaboratorul si însotitorul apostolului în cãlãtoriile sale prin Troa, Berea, Tesalonic si Corint (Fapte 16 - 18; 1 Tes. 3:1, 2). În timpul celei de a treia cãlãtorii misionare, Timotei lucreazã împreunã cu Pavel sau este trimis ca reprezentant al apostolului în Efes, Macedonia si Corint. Timotei a stat cu Pavel în timpul primei lui detentii la Roma si s-a înapoiat împreunã cu apostolul la Filipi (Filip. 2:19-23). Mai tîrziu, Pavel îl lasã la Efes pentru a supraveghea lucrarea de acolo (1 Tim. 1:3), dar cînd este iarãsi închis, apostolul îl roagã sã vinã alãturi de el la Roma (2 Tim. 4:9, 21). Textul din Evrei 13:23 ne spune cã Timotei însusi a cãlcat pe urmele apostolului gustînd din viata amarã a închisorii.

Personalitatea lui Timotei este remarcabilã. Bolnãvicios (1 Tim. 5:23), timid (1 Tim. 1:7) si fãrã experientã (1 Tim. 4:12), el a lucrat cu devotament alãturi de Pavel, dovedind abilitate de predicator, credinciosie de ucenic, rîvnã de apostol si perseverentã de misionar.

Autorul: Epistolele pastorale sînt o expresie a grijei apostolului Pavel pentru Biserici si pentru ucenicii pe care el i-a promovat în lucrarea Evangheliei. „Tu dar, copilul meu, întãreste-te în harul care este în Cristos Isus. si ce ai auzit de la mine în fata multor marturi, încredinteazã la oameni de încredere, care sã fie în stare sã învete si pe altii" (2 Tim. 2: 1-2). Extraordinara rãspîndire a crestinismului din primele veacuri poate fi explicatã numai dacã tinem seama cã atunci Biserica se rãspîndea nu prin „teologie", ca astãzi, ci prin „ucenicie" (Fapte 18:23-28).

Data: Pavel scrie aceastã scrisoare în preajma anului 63 d.Cr. la putin timp dupã eliberarea lui din închisoarea de la Roma. Trecuserã 7 ani de cînd apostolul îi avertizase pe presbiterii bisericii din Efes de pericolul „lupilor rãpitori" care se vor strecura în Bisericã si nu vor cruta turma (Fapte 20:29, 30). Temerile apostolului se confirmaserã între timp. Urmasii lui Imeneu si Alexandru, pe care Pavel îi dãduse pe mîna Satanei, ca sã se învete sã nu huleascã (1 Tim 1:20-21) ridicaserã din nou capul (1 Tim. 4:1-3). Acum în Efes era lucrãtor Timotei si Pavel revine în scrisoarea pe care o trimite asupra acelorasi teme discutate cu episcopii Bisericii.

Contextul scrierii: Timotei primeste aceste epistole ale lui Pavel în timpul sederii lui în Biserica din Efes. Pavel lucrase cu mult spor în orasul acela si inima lui era legatã tare de credinciosii de acolo. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu în Efes a fost asa de puternicã, iar numãrul convertitilor la crestinism a fost asa de mare încît într-un interval de timp de 50 de ani templele pãgîne au rãmas goale si multe dintre ele au trebuit închise. Iatã ce gãsim scris în cronica din cartea Faptele Apostolilor:

„În urmã, Pavel a intrat în sinagogã, unde vorbea cu îndrãznealã. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucruri privitoare la Împãrãtia lui Dumnezeu si cãuta sã înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcã unii rãmîneau împietriti si necredinciosi, si vorbeau de rãu Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despãrtit pe ucenici de ei, si a învãtat în fiecare zi pe norod în scoala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a tinut doi ani, asa cã toti ceice locuiau în Asia, iudei si Greci, au auzit Cuvîntul Domnului" (Fapte 19:8-10).

Fãrã îndoialã cã expresia: „toti ceice locuiau în Asia au auzit Cuvîntul Domnului" nu înseamnã cã toti locuitorii Asiei au venit ei însisi la Pavel în Efes sau cã toti s-au înscris în scoala lui Tiran. Rãspîndirea deosebitã a Evangheliei s-a fãcut prin cei pregãtiti de Pavel în acea scoalã a lui Tiran si trimisi apoi sã propovãduiascã mai departe. Tactica lucrãrii lui Pavel a fost sã atingã personal centrele majore din Imperiu si sã instruiascã acolo pe lucrãtorii care sã rãspîndeascã apoi în jur Evanghelia. În vremea aceea nu existau Seminarii si nici scoli teologice. Metoda folositã de apostol pentru multiplicarea numãrului de vestitori ai Evangheliei este descrisã în cea de a doua epistolã cãtre Timotei:

„Dar tu, copilul meu, întãreste-te în harul care este în Cristos Isus. si ce ai auzit de la mine, în fata multor marturi, încredinteazã la oameni de încredere, care sã fie în stare sã învete si pe altii" (2 Tim. 2:1-2).

Apostolul îl sfãtuieste pe Timotei sã preia tactica lui de lucru si sã „se multiplice" pe sine, instruind lucrãtori care sã poarte mai departe Evanghelia. În textul de mai sus sînt cuprise patru nivele de lucrãtori implicati în lucrarea crestinã:

1) Pavel - l-a instruit pe Timotei si pe multi altii („în fata multor marturi").

2) Timotei - este îndemnat sã încredinteze învãtãtura primitã la alti „oameni de încredere".

3) Acesti „oameni de încredere" - vor trebui alesi dupã capacitatea for de a fi „în stare sã învete si pe altii".

4) Acei „altii" necunoscuti încã, dar care se vor integra apoi în aceastã „stafetã nevãzutã" a Evangheliei.

Un alt lucru pe care trebuie sã-l spunem despre caracteristicile acelei perioade este faptul cã în vremea aceea Bisericile nu aveau clãdiri afectate tinerii de servicii divine. Grupurile de crestini se întruneau în casele celor credinciosi (Rom. 16:5, 23), în aer liber sau în sãli luate cu chirie (Fapte 8-10). Clãdirile de Biserici au apãrut numai dupã 200 de ani de la moartea lui Pavel, cînd, în urma decretului dat de Constantin cel Mare, a fost încetatã persecutia asupra credinciosilor si crestinismul a devenit religie de Stat. În vremea lui Timotei, existau sute de „Biserici" mici care se adunau prin case (Filimon 2), sub cãlãuzirea unor lideri locali numiti fie „presbiteri", fie „pãstori", fie „episcopi" (Fapte 20:17, 28).

Continutul cãrtii: Epistolele cãtre Timotei si Tit sînt veritabile cursuri de „teologie pastoralã". Oricine vrea sã-l aibã pe Pavel drept profesor, poate citi aceste lucrãri ale lui. În vremea aceea, Timotei a functionat ca reprezentant apostolic în Efes si probabil si în alte pãrti ale Asiei. Misiunea lui a fost sã „aseze presbiteri", sã corecteze învãtãturile gresite si sã supravegheze viata Bisericilor înfiintate de Pavel. Din textul cãrtii reiese clar cã epistola este o continuare a învãtãturilor pe care Pavel i le-a dat lui Timotei prin viu grai (1 Tim. 1:3-4). Scopul urmãrit de Pavel cu colaboratorii sãi mai tineri este exprimat foarte clar în 1 Tim. 3:14-15: „Îti scriu aceste lucruri cu nãdejdea cã voi veni în curînd la tine. Dar dacã voi zãbovi, sã stii cum trebuie sã te porti în casa Dumnezeului celui viu, stîlpul si temelia adevãrului".

Cine citeste cu atentie scrisorile pastorale scrise de Pavel observã foarte repede cã toate sînt un fel de testament al apostolului. Ucenicii lui sînt îndemnati în mod repetat sã „pãstreze" ceea ce le fusese încredintat (1 Tim. 1:18-19; 3:9; 6:14, 20; 2 Tim. 1:13, 14; 2:2). Averea lãsatã de apostol urmasilor sãi este identificatã în 1 Tim. 1:11: „Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredintatã mie". Epistolele pastorale sînt o ilustrare a schimbului de stafetã dintre douã generatii de lucrãtori: Pavel i-a crescut pe colaboratorii sãi prin exemplu personal si prin învãtãturã (Filip. 3:17; 4:9). Acum este rîndul lui Timotei sã ducã stafeta mai departe. Metoda de crestere trebuie sã rãmînã mereu aceiasi: exemplul personal si învãtãtura (1 Tim. 4:12-13, 16).

Continutul epistolei este foarte clar si foarte sistematic asezat: dupã o scurtã explicare a motivului pentru care a fost scrisã cartea (1 Tim. 1:1-17), urmeazã îndemnul lui Pavel pentru „pãstrarea" mostenirii spirituale lãsate de Pavel (1 Tim. 1:18-20). Acest „depozit de învãtãturã" este apoi descris în douã sectiuni caracteristice: prima parte cuprinde învãtãtura despre Bisericã si despre organizarea ei (1 Tim. 2 si 3), iar a doua parte cuprinde învãtãtura despre lucrãtorul crestin si despre felul lui de comportament fatã de diferite categorii de credinciosi din Bisericã (1 Tim. 4-6).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Tema întregii cãrti este sintetizatã în urmãtoarea expresie: „Ca sã sti cum sã te porti în Bisericã" (1 Tim. 3:15).

1 Timotei si Tit sînt cele douã epistole care ne prezintã caracterul si caracteristicile liderilor spirituali ai Bisericii: ce sînt ei în ei însisi (1 Tim. 3:2), ce sînt ei în relatiile cu altii (1 Tim. 3:3), ce sînt ei în familiile lor (1 Tim. 3:4-5) si ce sînt ei în relatiile cu lumea din jur (1 Tim. 3:6-7).

SCHITA CÃRTII
„Manualul presbiterilor"

Introducere 1:1-17
Îndemn, 1:18-20

I. Biserica si organizarea ei 2-3
a. Lucrarea în Bisericã, 2:1-7
b. Rugãciunea în Bisericã, 2:8
c. Pozitia femeii în Bisericã, 2:9-15
d. Lucrãtorii Bisericii
Presbiterii, 3:1-7
Diaconii, 3:8-14

II. Conduita lucrãtorul crestin 4-6
a. În combaterea învãtãtorilor mincinosi, 4:1-6
b. În practicarea evlaviei, 4:7-11
c. Într-o pildã de viatã si învãtãturã, 4:11-16
d. În relatiile cu cei tineri si cu cei bãtrîni, 5:1 -2
e. În îngrijirea vãduvelor din Bisericã, 4:3-16
f. În relatiile cu ceilalti presbiteri, 5:17-25
g. În relatiile cu cei aflati în robie, 6:1-8
h. În relatiile cu cei bogati, 6:9-19

Repetarea îndemnului, 6:20-21