1Cronici studii

 

                              Cartea 1 CRONICI 


Cãrtile Cronicilor descriu în mare aceleasi evenimente ca si cãrtile lui Samuel si ale Împãratilor. Atitudinea celui care le scrie este însã alta si scopul cu care sînt scrise este total diferit. 1 si 2 Samuel si 1 si 2 Împãrati sînt cãrti cu un pronuntat caracter biografic, Cronicile au un caracter statistic. Primele sînt informative, cele din urmã sînt formative, 1 si 2 Cronici sînt cãrti de educare a noii generatii de evrei nãscuti în captivitatea babiloneanã.

Titlul: Cartea poartã aceastã numire din timpul lui Ieronim, care a tradus textul Bibliei ebraice în limba latinã între anii 385-405 d.Cr. Lucrarea lui poartã numele de: „Vulgata" (de la „vulg" care înseamnã popor). Titlul complet în limba latinã este: „Cronicorum Liber" - Cartea Cronicilor. Cãrtile cronicilor nu sînt cãrti de repetitii inutile ale evenimentelor relatate deja în cãrtile istorice ale Bibliei si nici culegeri de pasaje neimportante uitate de alti autori ai Scripturilor. Ele sînt compendii de istorie destinate evreilor din semintiile împãrãtiei lui Iuda care s-au întors din robia Babilonianã.

Autorul: Desi numele autorului este necunoscut, pãrerile celor mai multi înclinã spre cãrturarul Ezra, cel care a fost responsabil pentru marea lucrare de reconstruire spiritualã a evreilor dupã revenirea din Babilon.

Ceea ce este cert si evidentiat expres în textul Cronicilor este cã autorul s-a folosit de un mare numãr de lucrãri istorice existente. Iatã o listã a lor:

1. Cartea împãratilor lui Israel si a lui Iuda (2 Cronici 27:7)
2. Un „Midras" (comentariu) al lucrãrii de mai sus (2 Cronici 24:27)
3. Cartea lui Samuel vãzãtorul (1 Cronici 29:29)
4. Cartea proorocului Natan (1 Cronici 29:29)
5. Cartea proorocului Gad (1 Cronici 29:29)
6. Proorocia lui Ahia din silo (2 Cronici 9:29)
7. Descoperirile proorocului Ieedo (2 Cronici 9:29)
8. Cartea proorocului semaia (2 Cronici 12:15)
9. Cartea de genealogii a proorocului Ido (2 Cronici 12:15)
10. Istoria alcãtuitã de Iehu, fiul lui Hanani (2 Cronici 20:34)
11. Cartea proorocului Isaia (26:22)
12. Vedenia proorocului Isaia (2 Cronici 32:32)
13. Cartea lui Hozai (2 Cronici 33:19)

Multitudinea aceasta de izvoare istorice este mult mai importantã decît pare la prima vedere. Ea dovedeste cã: (a) autorul a cercetat mult înainte de a se apuca de lucru, (b) autorul nu se sfieste sã citeze titlurile surselor lui, ceea ce dovedeste cã ele erau materiale demne de toatã cinstea si încrederea, si cã (c) colectarea datelor istorice a fost o îndeletnicire constantã de-a lungul istoriei lui Israel, iar aceasta ne dã si mai multã încredere în veridicitatea înregistrãrilor istorice pe care se bazeazã învãtãtura Bibliei.

Contextul istoric: De la sfîrsitul cãrtilor 1 si 2 Împãrati au trecut 70 de ani de robie. Profetiile rostite de Ieremia s-au împlinit. Captivitatea a fost cuptorul în care Dumnezeu si-a vindecat poporul de boala idolatriei. Printre strãini, evreii au fost învãtati cã este mai bine sã fie aruncati în cuptorul cu foc decît sã-si plece genunchii în fata chipurilor idolatre (Daniel 3). Mai marii lor le-au arãtat cã este mai bine sã fie aruncati în groapa cu lei decît sã-si întrerupã viata de rugãciune cãtre Iehova (Daniel 6).

În 70 de ani murise însã o generatie. Avem de-a face acum cu un nou Israel, nãscut departe de tarã, departe de Ierusalim si departe de Templu. Ei fuseserã crescuti printre strãini, fãrã o viatã de ceremonii religioase si fãrã cunostinta destinului lor providential. În anul 537 î.Cr. decretul împãratului persan Cir dã dreptul evreilor sã se întoarce acasã la Ierusalim si în Iuda. Tinerii nãscuti în captivitate si-au pierdut însã legãtura fireascã de continuitate cu generatia dinainte de captivitate. Cineva trebuie sã înceapã o lucrarea de educatie prin care sã fie reînnodat firul lor de legãturã cu trecutul. Cineva trebuie sã alcãtuiascã o punte de trecere între ceea ce a fost, ceea ce este si ceea ce trebuie sã urmeze. Cãrtile 1 si 2 Cronici fac exact aceastã lucrare.

Continutul cãrtii: Autorul cronicilor nu este un pasionat de istorie, ci un iubitor de oameni. Dorinta lui nu este aceea de a transmite date reci, ci de a da informatii care sã determine un anumit fel de vietuire. Cronicile scrise de el sînt scrise cu o anumitã atitudine si cu un anumit scop. Atitudinea este grija pentru reînodarea istoriei providentiale a lui Israel, iar scopul este educatia religioasã a noii generatii care s-a întors în tarã. (SELECTARE, ADÃUGARE, INTERPRETARE)

Era important ca cineva sã facã natiunea sã-si înteleagã trecutul, prezentul si viitorul din punctul de vedere a lui Dumnezeu. Acum, cînd tronul lui David nu mai era punctul de raliere si de directionare a poporului, trebuia vãzut ce mai rãmãsese din fiinta nationalã. Trei lucruri au fost scoase în evidentã:

l. Genealogiile ca o revenire în matca tiparului divin (1 Cron. 1-9). Fãrã nici o îndoialã cã din cauza robiei, multe familii din Israel îsi pierduserã evidentele genealogice (vezi Ezra 2:59). Ori aceastã evidentã era foarte importantã pentru reasezarea natiunii în teritoriile tãrii.

2. O recapitulare a istoriei, mai ales a istoriei recente, din care sã fie deduse cauzele tragediei robiei. Aceastã lectie trebuia învãtatã bine pentru ca sã nu mai fie repetatã niciodatã (1 Cron. 10-29; 2 Cronici 1-36)

3. O refacere a vietii religioase centratã în jurul Templului de la Ierusalim. Poporul trebuia însufletit pentru reconstruirea Templului si pentru reluarea vietii de închinãciune. În absenta tronului împãrãtesc al lui David, centru de greutate al Israelului trebuia asezat acolo unde se afla simbolic tronul împãrãtesc al cerului.

Pentru a-si realiza toate aceste trei deziderate, autorul Cronicilor face o muncã de selectare, de adãugare si de interpretare a datelor pe care le gãseste în izvoarele istorice. El polarizeazã evenimentele si personajele istoriei trecute în asa fel încît citirea Cronicilor lui sã devinã o lectie pedagogicã pentru pregãtirea viitorului. Anumite secvente de istorie sînt lãsate afarã intentionat: despre David, de exemplu, nu se aminteaste nimic despre rãtãcirea lui sentimentalã cu Bat-Seba si uciderea lui Urie si nici despre cîntarea lui de jale dupã Saul si Ionatan sau despre rãscoala tînãrului Absalom. Alte secvente de istorie sînt tratate mai amãnuntit si chiar completate cu informatii pe care nu le gãsim în cãrtile lui Samuel sau în cele ale împãratilor: pregãtirile intense fãcute de David pentru construirea Templului (1 Cron. 22), pregãtirea si repartizarea preotilor, levitilor (1 Cron. 23-24), si rînduirea cîntãretilor, usierilor si vistierilor de la Templu (1 Cron. 25-26). Domniile anumitor împãrati sînt scoase mai mult în evidentã si tratate mai pe larg deoarece ele constituie pilde de reformã religioasã si de revitalizare spiritualã: Asa, Iosafat, Ioas, Ezechia si Iosia (toti în 2 Cronici).

Mesajul cãrtii: Mesajul imediat pentru prima generatie de cititori a fost întreit: (1) natiunea trebuie sã se reaseze cît mai degrabã si cît mai temeinic în tiparul si prerogativele de popor mesianic al legãmîntului, (2) natiunea trebuie sã învete din catastrofa suferitã de curînd si sã nu mai repete greselile care au provocat-o si (3) natiunea trebuie sã-si reia pãrtãsia de la Templu cu Iehova. Se vede imediat cã autorul subliniazã cu precãdere o idee care se poate vedea din întreaga istorie a lui Israel si anume cã, spre deosebire de alte neamuri, evreii nu au nici un rost pe pãmînt fãrã Iehova. Valoarea si specificul lor este în viata lor de închinãciune. Destinul lor este acela de a-L face cunoascut lumii pe Dumnezeu Creatorul lumii care vrea sã refacã legãtura cu creatura cãzutã. Israel este instrumentul care trebuie sã dea lumii douã lucruri: cunostinta despre Dumnezeu si persoana lui Mesia.

Mesajul pe care ni-l trimite nouã cartea nu este prea deosebit de acesta. si noi trebuie sã întelegem cã legãtura noastrã cu Dumnezeu este singurul lucru care conteazã în aceastã existentã. Ceea ce ni se întîmplã în viatã, evenimentele bucuriilor si durerilor noastre, nu trebuiesc privite decît drept niste lectii prin care Dumnezeu se strãduieste sã ne învete acest adevãr de referintã.

SCHITA CÃRTII

I. GENEALOGIILE LUI ISRAEL l - 9
a. De la Adam la Avraam, 1:1-27
b. De la Avraam la Iacov, 1:28-54
c. De la Iacov la David, 2:1-55
d. De la David la robie, 3:1 -24

GENEALOGIA CELOR 12 SEMINTII
1. Iuda, 4:1-23
2. Simeon, 4:24-34
3. Ruben, 5:1-10
4. Gad, 5:11-22
5. Manase, 5:23-26
6. Levi, 6:1-18
7. Isahar, 7:1-5
8. Beniamin, 7:6-12
9. Neftali, 7:13
10. Manase, 7:14-19
11. Efraim, 7:20-29
12. Aser, 7:30-40
13. Beniamin, 8:1-40

e. Locuitorii Ierusalimului, 9:1-34
f. Familia lui Saul, 9:35-44

II. DOMNIA LUI DAVID 10-29

UNSUL DOMNULUI
a. Moartea lui Saul, 10:1-14
b. Ridicarea lui David, 11:1-3
c. Cucerirea Ierusalimului, 11:4-9
d. Vitejii lui David, 11:10-12:40

CHIVOTUL DOMNULUI
a. David aduce chivotul la Chidon, 13:1-14
b. Biruinta asupra filistenilor, 14:1-17
c. David aduce chivotul la Ierusalim, 15:1-29
d. Orînduieli privitoare la slujbã, 16:1-43

LEGÃMÎNTUL DOMNULUI
a. David vrea sã zideascã Templul 17:1-27
b. Rãzboaiele lui David, 18:1-20:8
c. Numãrãtoarea vinovatã, ciuma, 21:1-30

TEMPLUL DOMNULUI
a. Pregãtirile pentru Templu, 22:1-23:1
b. Organizarea levitilor, 23:2-26:32
c. Cãpeteniile ostirii, 27:1-34
d. Testamentul lui David, 28:1-21
e. Daruri pentru Templu, 29:1-9
f. Rugãciunea lui David, 29:10-19
g. Ungerea lui Solomon, 29:20-25
h. Moartea lui David, 29:26-30